Ana Maria Markovic este socotită cea mai sexy fotbalistă din lume. Croata în vârstă de 24 de ani joacă pe postul de atacant și în această vară a decis să schimbe echipa.
După trei ani petrecuți la FC Zurich și alți patru la concitadina Grashoppers, Ana Maria a semnat un nou contract în această vară. Ea a lăsat Elveția pentru Portugalia și s-a transferat la Braga, spre bucuria fanilor acestei echipe, care au salutat decizia fotbalistei cu 3,2 milioane urmăritori pe rețelele sociale.
Născută la Split, jucătoarea de 1,66 metri a suferit anul trecut o accidentare gravă. Și-a rupt ligamentele interioare la piciorul stâng și a avut nevoie de o pauză îndelungată, urmată de o recuperare anevoioasă.
Ea a pierdut echipa la Grasshopers și a preferat un transfer în Portugalia, pentru a menține contactul cu naționala Croației. Mutarea la Braga a fost neașteptă, ținând cont că nici formația portugheză și nici fotbalul feminin din această țară nu sunt în high-class-ul fenomenului.
Explicația stă în viața ei personală. Ana este iubita lui Tomas Ribeiro. S-au cuplat pe vremea când amândoi jucau la Grasshopers, însă portughezul a plecat anul trecut în țara natală, la Victoria Guimaraes. Iubita l-a urmat acum, alegând Braga, pentru a putea fi împreună.
Ana Maria Markovic a dezvăluit că, după ce a fost etichetată ca fiind cea mai sexy fotbalistă din lume, a primit propuneri neașteptate.
„În unele articole am fost descrisă drept cea mai sexy fotbalistă. Asta nu mi-a plăcut. După asta, multe persoane mi-au scris, pretinzând că sunt antrenori, dar am simțit exact ce vor de la mine. Nu m-au văzut vreodată jucând, se uită doar la aspectul meu. Mi se pare un mare păcat”, a punctat ea.
Jucătoarea cu 16 selecții și două goluri la naționala îl admiră foarte mult pe Luka Modric, compatriotul ei, de la Real Madrid.
„Modric este, cu siguranță, un model pentru mine. Este un fotbalist de clasă mondială și reprezintă Croația”, a spus Ana.
Ea îl are, însă, ca idol pe Cristiano Ronaldo, iar faptul că va evolua în țara natală a acestuia este îndeplinirea unui vis pentru ea.
„Dar, jucătorul meu favorit este Cristiano Ronaldo, deoarece este foarte disciplinat. Consider că este foarte important să dai totul în sport și să ai o mentalitate precum are el”, a declarant Ana Maria Markovic, pentru 20min.
(Sursă foto: Instagram Ana Maria Markovic)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER